De mult am tot copt o iesire cu multi kilometri ...

..., chiar vorbeam cu prieteni sa iesim cca. 200 Km. Cei mai multi dintre prieteni fiind plecati din localitate, am profitat de ocazie si am si planificat o iesire de 160-170 Km, insa vineri seara, Cristi m-a sunat sa ma intrebe care va fi traseul, eu i-am descris in intregime, la care el a venit cu ideea sa pedalam spre Poiana Horii si m-a rugat sa calculez aproximativ cati Km vor fi, am calculat, gresind cu 30 km.

La ora 8:00 ne-am dat intalnire. Primul care a venit la intalnire a fost Florin. Bineinteles l-am informat despre modificarea treseului, insa am uitat sa ii explic ca se modifica si in Km.

Dupa sedinta foto am inceput sa pedalam pe E60 abia am asteptat sa iesim odata de pe calvarul numit asfalt desi in cele doua localitati traversate exista pista pentru biciclisti, dar “cei aia in Romania”? Dragi soferi existam si noi! Si am merita un pic de respect si mai ales grija fata de noi!

Am ajuns in Gilau unde am virat spre Belis si am sperat ca de aici vom pedala in liniste. Stiam ca-i sfarsit de saptamana si vor fi multe masini, dar nu clavarul care avea sa ne astepte. Incet, incet se adunau Km-tri pe ciclocomputere, vremea era extraordinara, asa am savurat minunatele locuri in jurul lacului de acumulare Gilau, Tarnita si am ajuns la urcarea spre Marisel unde am facut putina pauza. De aici a inceput cosmarul nostru: la urcare inca era materialul antideparant pe asfalt si 15-20 Km am inhalat un praf groaznic mai ales ca unii se simteau bine, credeau ca sunt pe macadam si aveau si “brevet de pilot”. Ajunsi la Crucea lui Avram Iancu, nu am mai coborat spre Belis pe asfalt, am luat decizia sa pedalam prin padure pe un drum cunoscut de mine, care undeva iesise in drumul spre Albac. Ajunsi, pe asfalt din nou am luat-o spre Poiana Horii- Albac, deja pedalasem ceva Km, asa ca am luat decizia sa facem o pauza de realimentare, dar sa nu uitam din nou ca Romania este o tara unde intalnesti tot felul de minuni asa ca la un izvor am vazut un tip care isi spala masina VW. In timp ce am facut pauza, Cristi a scos harta sa vedem cam pe unde ne aflam si cat mai avem din traseu, am inceput sa discut despre traseu cu el si a venit vorba de Iara-Baisoara prin aceste doua localitati trebuia sa ne intoarcem, la care Florin a spus “asta in alta tura nu?!” a si venit replica lui Cristi “nu acolo ne vom intoarce”, Florin a ramas mut insa noi doi am ras de ne durea burta de fata lui Florin si mai ales de tonalitatea lui.

Florin a digerat destul de usor faptul ca in loc de 160 Km vom pedala in jur de 200 Km, asa ca incet incet am lasat in urma noastra Km-tri, am ajuns in Poiana Horii unde am admirat locurile minunate din tara noastra, aici mie mi-a fost cam frica de drumul care era sa ne astepte. Fiindca acum 2 ani am fost cu masina si a fost un cosmar, dar spre surprindera mea a fost reparat.

Dupa o urcare de aprox. 10 km unde din cauza peisajului nu am simtit panta; sincer nici nu a fost greu desi diferenta de altitudine a fost in jur de 500-600m, dupa ce am ajuns in jud. Alba am facut inca o pauza si am sunat sotiile/prietenele sa nu se ingrijoreze. De aici a inceput o coborare minunata pana in Rusesti-Horea, nu imi mai aduc aminte cati Km dar destui de multi, de peisaj ce sa spun, o minune. Odata ajunsi in Albac ne-am oprit la un restaurant sa mancam, nu prea am zabovit fiindca de aici dupa noi calcule si indicatoarele intalnite inca mai aveam 115 Km pana acasa desi deja pedalasem in jur de 110 km. Intrat pe valea Ariesului (spre norocul nostru ca ii o usoare coborare spre Turda) asa ca am si profitat de acest lucru. In Vidolm ne-am oprit un pic la colega mea Mirela sa mai macam ceva si sincer pentru a ne odihni. Ajunsi in Buru ne-am intrebat pe unde sa ne intoarcem Iara-Baisoar sau Turda-Cluj, am venit pe varianta Iara si pe un drum care nu mai exista fratilor. Chiar daca as fi lucrat in mina de carbune nu as fi inghitit atata praf. Am uitat sa va scriu ca fortele ne scadeau, dar problema cea mai arzatoare era durerea resimtita in fund; eu cel putin nu mai stiam cum sa stau, nici nu am indraznit sa intreb baietii ei cum se simt, mai ales eu am luat si decizia proasta sa iau pantaloni noi nouti de ciclist. Pe drum am discutat cu Cristi ca daca nu mai putem sa vina masina de asistenta, adica soatia lui, Bea. La urcarea spre Baisoara Florin a fost mai cu capul pe umeri si ne-a spus sa chemam asistenta dupa ce el pedalase deja 220 Km. Dupa ce Cristi a sunat ne-am inteles ca eu voi pedala fiindca nu avea decat doua suporturi de bita si sincer eu am vrut sa inchid bucla din circuit. Am si luat-o inainte, Cristi cu Florin au ramas impreuna. Pana in localitatea Savadisla am ingitit un praf de nedescris. Abia am vazut ceva mai ales ca mi-am dat jos si ochelarii de ciclist. Spre surprinderea mea am avut o forta de pedalat dupa 200 Km chiar nu imi venea sa cred, durerea din fund a fost ceea ce ma propulsa, banuiesc eu. Nu mai stiu la ce ora am ajuns inapoi in Cluj, dar pot sa va spun ca am pedalat 235 Km 11:37 ore sau invartit rotile.

Va multumesc, Cristi si Florin ca ati fost alaturi de mine, sunteti fantastici, jos palaria fata de voi!

Levi